Sala Dalles, București
luni, 26 ianuarie '26, ora 19:00 acces de la 18:40
Locație: Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Dalles”, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18, Sector 1, București
O poveste tulburătoare despre dragoste, politică și război. Un spectacol puternic, actual, concentrat pe evoluția celor doi protagoniști, Antoniu și Cleopatra, într-o lume recreată digital. Asemenea lui Romeo și a Julietei sale, cei doi îndrăgostiți cu o patimă nepământeană se zbat să scape din capcanele marelui mecanism distrugător al lumii, cu toate că, paradoxal, sunt în poziția de decidenți.
Personajele capătă o aură legendară, iar moartea le transformă viața în destin exemplar. Un Shakespeare al zilelor noastre.
Antoniu: Gabriel Costan
Cleopatra: Patricia Ionescu
Regia: Alina Hiristea
Videoedit: Ciprian Duică
Un spectacol puternic, care are legătură cu realitățile vieții noastre de azi, cu întrebările actuale și cu situația politică din Europa și din lume. Spectacolul este axat pe evoluția celor doi protagoniști, Antoniu și Cleopatra. Asemenea lui Romeo și a Julietei sale, acești îndrăgostiți shakespearieni sunt mânați de o pasiune supraomenească, tragică. Ei încearcă în zadar să scape de capcanele marelui mecanism distrugător al lumii și de propriile lor ambiții de putere.
Dar frumusețea pasiunii lor rămâne, deși a fost mereu tulburată și bântuită de scopuri politice, ambiții, egoism, slăbiciune, războaie și intrigi. Cucerirea lumii — lumea întreagă — este fundalul poveștii lor de dragoste. Harta uriașă a lumii cunoscute, provinciile, țările și armatele apar ca imagini care îi bântuie. Miile de soldați și civili morți, sacrificați pentru ambițiile conducătorilor, apasă asupra sufletelor celor doi și le întunecă judecata.
Dorința lor de a trăi împreună ca oameni obișnuiți vine abia după ce dezastrul a avut loc. Prea târziu. Esența piesei lui Shakespeare este readusă la viață într-un stil contemporan care integrează ritualuri egiptene antice și pun într-o lumină orbitoare pasiunea pură, atât de rară în lumea de azi.
Producător: Teatrul Proxim
Durata: 1h15 min
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fd4%2F9a%2F00000370486-e3ef.png)